SUFLET ÎNTREG
SUFLET ÎNTREG
Sufletul mi s-a sfărâmat în mii de cioburi
ea l-a zgâriat cu un vârf de trădare contopindu-l cu ura.
Nu s-a îndurat măcar să-l adune pe fărașul indiferenței,
L-a lăsat dezgolit în frigul disperării.
Rănit, chinuit de neputință și foame 
, i-a negat chiar existența!!!
Apoi s-a îndepărtat ușor fără să privească în urmă.
S-a așternut apoi neființa
Pentru o clipă s-a desprins de trup,
Îl vedeam împrăștiat deasupra, aproape că reușeam să-l ating.
Se ridica ușor, ușor îndepărtându-se …
Deodată cu o mână nevăzută l-ai agățat, oprindu-i rostogolirea spre infern
Un ultim zvâcnet de forță sisifică îi induplecă gravitația.
Cu cealaltă mână ai reușit să aduni fiecare părticică
Pe toate le-ai așezat cu migală într-un nou întreg.
Îți mulțumesc!
Am din nou sufletul întreg.
CVA – Gabriel Mihai – thor
